Pledoarie pentru transparenţă şi responsabilizare în finanţarea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilităţi mentale din România

Pledoarie pentru transparenţă şi responsabilizare

Prezentul studiu este realizat în cadrul proiectului Finanţare transparentă şi eficientă pentru domeniul dizabilităţii în România, implementat de către Institutul pentru Politici Publice (IPP) în parteneriat cu Fundaţia Pentru Voi din Timişoara şi finanţat de către Open Society Institute din Budapesta (prin programele Mental Health Initiative, Health Budget Monitoring şi Human Rights and Governance Grants Program).

Este cunoscut faptul că reforma serviciilor sociale în domeniul dizabilităţii mentale a constituit şi constituie încă o piatră de încercare pentru autorităţile responsabile din România. Cu o istorie marcată ani întregi de un fenomen de ostracizare socială, dizabilitatea mentală constituie o problemă pe care nu mulţi se încumetă să o abordeze, datorită complexităţii şi provocărilor deosebite pe care aceasta le ridică din punct de vedere al armonizării legislative, instituţionale, dar mai cu seamă din perspectiva integrării sociale efective a persoanelor cu dizabilitati mentale. Pe acest fond, Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Fundaţia Pentru Voi au elaborat studiul de faţă pornind de la o problemă fundamentală, în opinia noastră, pentru modul în care este şi va fi coordonată reforma în domeniu, anume cât de transparentă, eficientă, dar şi relevantă nevoilor din domeniu este finanţarea serviciilor sociale în domeniul dizabilităţii mentale în România. Fără a avea pretenţia exhaustivităţii sau a unui verdict tranşant, studiul de faţă inventariază principalele resurse de finanţare disponibile în ultimii ani în domeniul de referinţă, încercând să contribuie cu unele lămuriri relative la un sector pe care, la prima vedere, mulţi îl consideră sub-finanţat.

Evaluând parcursul celor mai importante asemenea surse de finanţare – bugetare şi extrabugetare - de la alocarea financiară şi până la efectele scontate/generate asupra beneficiarilor acestor programe, studiul de faţă relevă o serie de concluzii care indică persistenţa unor probleme în sectorul asistenţei sociale pentru persoanele cu dizabilităţi mentale (şi nu numai):

·          Lipsa de capacitate instituţională a furnizorilor publici de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi în atragerea de fonduri de la buget pentru dezvoltarea de servicii alternative. Din cele 5 Programe de Interes Naţional, finanţate integral de la bugetul de stat şi concepute pentru a răspunde nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi, au fost finanţate doar 34 de proiecte în 3 ani, în unele cazuri fondurile aferente acestor programe fiind restituite integral la bugetul de stat din lipsa unor proiecte eligibile (ex: fondurile aferente PIN 2).

·          Distribuţia geografică a fondurilor provenite din diverse surse de finanţare este inegală, unele judeţe neaccesând deloc finanţări pentru persoanele cu dizabilităţi. Deşi este unanim recunoscută nevoia dezvoltare a serviciilor sociale comunitare pentru persoanele cu dizabilităţi – în special cele cu dizabilităţi mentale – există judeţe în România care, potrivit informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile competente în domeniul, până în 2008 nu depuseseră/câştigaseră niciun proiect pentru a beneficia de resurse financiare alternative pentru a dezvolta aceste servicii. Printre acestea se numără judeţele Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Teleorman.

·          Unele surse de finanţare (ex: Programele Operaţionale) nu sunt adecvate în totalitate obiectivelor de creştere a calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi. În prezent, există două Programe Operaţionale finanţate din fonduri structurale care includ parţial obiective finanţabile pentru segmentul persoanelor cu dizabilităţi în general: Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POS DRU) şi Programul Operaţional Regional (POR). Niciunul dintre aceste programe nu adresează, în opinia autorilor, în mod adecvat nevoile specifice reale ale grupului ţintă avut în vedere în cadrul acestui studiu: POS DRU are în vedere acţiuni concentrate în special pe participarea persoanelor din grupurile vulnerabile pe piaţa muncii, limitând practic opţiunile unor eventuale proiecte de incluziune socială care să includă şi alte tipuri de activităţi. Prin POR sunt finanţate lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii serviciilor sociale, opţiune care, în absenţa unor reguli clare, generează riscul perpetuării în sistemul de îngrijire pentru persoanele cu dizabilităţi mentale a unor structuri rezidenţiale mari în detrimentul serviciilor alternative la nivel de comunitate..

·          Autorităţile centrale cu responsabilităţi în domeniu – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap – nu au urmărit o politică coerentă de alocare financiară pentru domeniul asistenţei sociale pentru persoanele cu dizabilităţi şi nici un efort de monitorizare a rezultatelor obţinute prin proiectele/programele finanţate la nivel local. Există, aşa cum arătam, judeţe în care autorităţile locale (Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) nu au accesat deloc finanţări pentru grupul-ţintă al persoanelor cu dizabilităţi mentale. La polul opus, există şi judeţe unde, din analiza succintă a informaţiilor obţinute, transpare riscul ca unele obiective să fi beneficiat de finanţări multiple, fără ca finanţatorul (reprezentat în cele mai multe cazuri de autorităţile statului) să fi sesizat această problemă.

În acelaşi registru, statul român a contractat sume importante printr-un împrumut angajat prin Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (la acea vreme) în 2006 de la Banca Mondială pentru Programul de Asistenţă Socială, program aflat în implementare şi astăzi şi ale cărui condiţii de finanţare sunt încă deficitare din punct de vedere al punerii în aplicare a principiilor şi măsurilor pe care ţara noastră şi le-a asumat prin angajamente externe, dar şi prin documente strategice la nivel naţional (ex: Strategia Naţională pentru Protecţia, Integrarea şi Incluziunea Socială a Persoanelor cu Handicap).

·          Informaţiile despre sursele de finanţare şi rezultatele obţinute prin utilizarea banilor pentru persoanele cu dizabilităţi mentale sunt greu, uneori imposibil de accesat de la autorităţile responsabile. La nivel naţional, nu există încă o cultură a transparenţei în ceea ce priveşte garantarea accesului publicului larg la informaţii referitoare la îmbunătăţirea efectivă a calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Institutul pentru Politici Publice a fost nevoit să acţioneze în instanţă o serie de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru obţinerea unor informaţii publice din contractele de finanţare încheiate de aceste Direcţii cu ANPH în cadrul programului de asistenţă socială finanţat de Banca Mondială.

Din păcate, în cele mai multe cazuri, finanţările din domeniu au vizat îmbunătăţirea spaţiilor fizice în care trăiesc persoanele cu dizabilităţi şi nu creşterea gradului de incluziune socială a acestora. Calitatea vieţii  persoanelor cu dizabilităţi mentale nu a cunoscut neapărat o îmbunătăţire semnificativă, sub toate aspectele implicate. Ce este şi mai grav însă este că în continuare există discrepanţe majore între condiţiile de furnizare a serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la un judeţ la altul, reflectate mai cu seamă în costurile acestor servicii. Principala problemă pe care am constatat-o însă analizând alocările financiare şi gradul de absorbţie al fondurilor disponibile în România de către autorităţile responsabile – în principal, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivel judeţean, în calitate de principali furnizori publici de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi mentale – a fost aceea că, din păcate, autorităţile însărcinate cu managementul reformei în domeniu nu au o viziune coerentă asupra acestui proces, pe care l-am cataloga mai degrabă ca fiind unul conjnuctural, dictat de anumite oportunităţi de finanţare existente la un moment dat pe piaţă şi segmentat, fără să fie neapărat în acord cu principiile stipulate de Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap. În subsidiar, din păcate, pentru nici unul dintre programele de finanţare supuse analizei, nu am reuşit să identificăm documente/informaţii care să dovedească o reală preocupare în studierea impactului pe care aceste investiţii l-au avut, pe termen mediu, şi în ce măsură banii au fost utilizaţi eficient pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi mentale. Asemenea diferenţe care, cu siguranţă au explicaţiile lor, trebuie aduse în dezbaterea publică din România, raţiune pentru care autorii studiului au avansat şi o serie de recomandări în această direcţie:

·          Procesul de implementare a prevederilor europene privind sprijinirea şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi mentale trebuie să fie corelat cu realităţile şi necesităţile existente la nivel naţional. În acest sens, studiile de monitorizare şi evaluare a proiectelor implementate sunt extrem de utile pentru a stabili direcţiile de acţiune prioritare pe viitor. La fel, schemele de finanţare încheiate trebuie evaluate în detaliu pentru a se determina în ce măsură au fost atinse rezultatele propuse şi care sunt zonele prioritare/vulnerabile care necesită în continuare sprijin financiar.

·          Pentru a înregistra un progres considerabil în ceea ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mentale şi incluziunea socială a acestora trebuie să existe permanent o corelare între nevoi şi resursele financiare gestionate la nivel naţional sau local. Criteriile de alocare a fondurilor trebuie să ţină cont de priorităţile stabilite în Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, dar mai ales de rezultatele care au fost deja obţinute pentru a evita dubla finanţare a unor obiective şi/sau finanţarea insuficientă sau chiar inexistentă pentru alte priorităţi ale grupului – ţintă.

·          Coordonarea sistemică şi cea inter-instituţională sunt condiţii esenţiale pentru succesul reformei în domeniul incluziunii sociale.

·          Odată cu adoptarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi la care România este semnatară, autorităţile responsabile în domeniu trebuie să abordeze în mod diferenţiat fiecare categorie de dizabilitate în ceea ce priveşte serviciile prestate, costurile ocazionate, fondurile necesare, etc. În consecinţă, autorităţile publice trebuie să asimileze obişnuinţa de a colecta şi pune la dispoziţia publicului date defalcate privind categoriile de cheltuieli angajate cu fiecare beneficiar.

·          Transparenţa alocării şi cheltuirii fondurilor în domeniul dizabilităţii mentale  trebuie să devină o prioritate pentru autorităţi, iar practica de lucru trebuie bazată fundamental pe transparenţă, astfel încât oricine este interesat să poată avea acces la toate informaţiile de interes public specifice acestui domeniu de activitate, mai ales la nivel local.

Dincolo de identificarea unor deficienţe de ordin strategic, politic sau instituţional, cercetarea nu îşi propune să caute vinovaţi, ci să recomande un mod de lucru pe care sperăm ca autorităţile responsabile să îl considere util şi să îl însuşească pe viitor în activitatea proprie, pentru că apreciem că numai în acest fel reforma în domeniul dizabilităţii mentale din România îşi poate atinge scopul.