home contact
Despre IPP
Programe
Parlament
Administraţie publică locală
Drepturile omului
Transparenţa administrativă şi statul de drept
Sisteme şi procese electorale
Valori europene şi politică externă
Fonduri structurale
Publicaţii
Noutăţi
EU FUNDS WATCH

Transparenţa utilizării, progres īn absorbţie, programarea următorului exerciţiu financiar





Sistemul
Din aprilie 2012 IPP prin Directorul adjunct Adrian Moraru colaboreaza cu NASUL TV realizand emisiunea zilnica Sistemul, de luni până joi între 18:00 și 19:00. Cu o abordare originala care pune accent pe modul in care arata astazi sistemul public din Romania si cei care raspund de functionarea lui, emisiunea SISTEMUL explica cine ia decizii si ce consecinte au ele pentru viata tuturor. Despre oameni, mecanisme si cazuri reale, intr-o emisiune care nu face compormisuri cu SISTEMUL din Romania.



Trimite-ne părerea ta despre emisiune sau propune subiecte aici.



 



 



.





Sunteţi aici: IPP » Programe » Parlament » IPP cere demisia lui Dan Păsat, deputatul care face legi, dar sfidează legea

IPP cere demisia lui Dan Păsat, deputatul care face legi, dar sfidează legea

Bucureşti, 10 februarie 2011 ■ Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere demisia Deputatului Dan Păsat, considerând incalificabil modul în care un demnitar se foloseşte de prerogativele puterii pentru a determina obţinerea de foloase în scop propriu, fie ele materiale sau de protejare a unei funcţii.

 

Indiferent de orice vot din Parlament privind eventualitatea reţinerii Deputatului Păsat, suntem informaţi de instituţiile statului român că acesta şantaja primari şi oameni de afaceri, îi teroriza şi recurgea inclusiv la acte de violenţă. Faţă de aceste constatări, Institutul pentru Politici Publice consideră că Dan Păsat nu mai poate ocupa un fotoliu de parlamentar votând legi în numele cetăţenilor pe care îi reprezintă. Îi solicităm, pe cale de consecinţă, demisia domnului Păsat pentru a se pune la dispoziţia justiţiei. Institutul pentru Politici Publice a iniţiat şi on-line o campanie de strângere de semnături prin care cetăţenii pot cere lui Dan Păsat să îşi prezinte demisia.

 

Pe lângă conduita revoltătoare a deputatului Păsat, Partidul Democrat Liberal se face vinovat pentru sprijinul politic acordat deputatului Păsat, din 2010 când a trecut de la PNL la PDL (o scurtă perioadă fiind Independent), până în prezent. Cum ancheta DNA a început în 2010, nu putem să ne explicăm din ce motiv Dan Păsat, un parlamentar anchetat pentru acuzaţii grave, a fost atât de uşor "îmbrăţişat” de PDL, partid ai cărui reprezentanţi afirmau public că sunt împotriva migraţiei politice. Marţi, 8 februarie, PDL a votat împotriva reţinerii Deputatului. Nu putem aprecia în ce măsură DNA avea raţiuni pentru reţinerea Deputatului dar sperăm ca DNA să urgenteze trimiterea dosarului în instanţă.

 

O vină politică importantă o are PDL în raport cu primirea lui Păsat în partid şi protejarea lui prin respingerea, în 8 februarie 2011 a cererii DNA de reţinere. Lamentările membrilor PDL de după votul din plenul Camerei Deputaţilor ni se par ridicole. Solicităm şi Preşedintelui PDL, Emil Boc să ceară lui Dan Păsat să îşi prezinte demisia din Parlament salvând, pe ultima sută de metri, credibilitatea Parlamentului în lupta anticorupţie, atât în România cât şi în perspectiva iminentului Raport de ţară privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.


Pentru relaţii suplimentare, contactaţi Elena Iorga, Director Programe IPP la 021 212 3126, 0722 166 888 şi e-mail: elena@ipp.ro.

 

www.alesiivoteaza.ro
IPP vă prezintă īncepānd cu 2006 modul cum votează parlamentarii dar şi o serie de alte aspecte cantitative ale activităţii acestora
Contracte de concesiune
IPP pune la dispoziţia publicului 163 de contracte de concesiune a serviciilor publice municipale īnsumānd aproape 6.000 de pagini
Jurisprudență 544
IPP vă oferă o bază de date cu aproape 1.000 de hotărāri ale instanțelor īn dosare pe Legea 544/2001

Informaţii de interes public
De peste 10 ani Institutul pentru Politici Publice (IPP) luptă pentru afirmarea şi protejarea dreptului de acces la informaţii de interes public. Considerăm că orice cetăţean, indiferent de mediul de rezidenţă, educaţie, vārstă etc. are dreptul să cunoască orice informaţie care priveşte sau rezultă din activitatea unei instituţii/autorităţi publice.

Aplicaţie transparenţă
Aplicaţie dezvoltată gratuit de IPP pentru compartimentele īnsărcinate cu atribuţii privind accesul la informaţii